Apusul promis. Din Cozia

    Așa cum am promis, revin cu o postare despre un apus frumos în Cozia. A fost un apus furtunos, cu o lumină cum rar am întâlnit în ieșirile mele prin munți. Și n-am prea stat în casă. :)
    Pe Cozia se poate ajunge și cu mașina destul de repede și de comod. Având în vedere faptul că în ultima perioadă am lucrat în weekend-uri am ales varianta cu mașina, tocmai pentru a prinde ultima rază. Am alergat pe drumul forestier și m-am oprit acolo unde am considerat că lumina se va dezlănțuii în toată splendoarea sa. Nu am trecut indiferent pe lângă bradul cu două vârfuri, un brad vestit în acest masiv, un brad despre care mi-a povestit domnul Dinu Boghez. Din noroc sau din pură întâmplare, am găsit soarele acolo unde a trebuit. Între vârfuri :)

    În lumină, brazii ardeau. Granița dintre umbră și lumină mi-a atras atenția și am reușit să pozez un moment unic pentru mine. O astfel de atingere ciudată a luminii pe munte nu prea am văzut, am trăit un contrast rar de culoare, pe care aparatul foto l-a înțeles bine. Mulțumesc Cozia! :)

    Către Munții Căpățânii spectacolul a continuat cu un amestec de culoare și lumină senzațional.

 

 Am urmărit atent mișcarea norilor și am asemanat-o cu o cascadă :)

    Îmi e dor de munte! Îmi e dor de un ceai făcut la arzător în zăpadă la ușa cortului, îmi e dor de sunetul izoprenului de iarnă în contact cu zăpada, îmi e tare dor de o noapte în sacul de dormit fie în refugiu fie în cort. Vreau să aud zăpada sub bocanc în timp ce alerg singur către un răsărit roz, la peste 2400 m. Îmi e dor de casă, de Făgăraș! :)

   La munte a nins. Muntele e alb de nea.

   Vin!

Simplu și surprinzător. Cozia

    Am subestimat întotdeauna frumusețea acestui munte. Tatăl meu m-a îndreptat mereu către meleagurile Vâlcene și din păcate le-am descoperit cam târziu.
    În Cozia am ajuns anul trecut pe vremea asta. Și am aflat că e Parc Național. Da, unul din cele două Parcuri Naționale din Vălcea și unul din cele treisprezece din țară. Are trasee spectaculoase iar fauna și flora sunt minunate. E primitor dar în același timp iți poate arăta zone spectaculoase și abrupte unde nu ai ce cauta fără corzi. Îi mulțumesc Domnului Dinu Boghez pentru toate informațiile și zonele minunate pe care mi le-a arătat - http://dinuboghez.blogspot.ro/ . Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am cunoscut acest om. :)
    Din cele patru ture în acest masiv m-am întors acasă cu poze puține. E un masiv cu un potențial fotografic imens dacă îl cunoști bine, mereu are un as în mâneca pe care îl arată doar atunci când consideră că îl meriți. Ți-l arată doar după ce petreci mult timp în zonă și ți-l va arăta doar atunci cănd ești capabil să îl înțelegi ca munte. E destul de complicat. Văzut din Făgăraș pare un deal. E un zeu. Cozia este un munte fantastic, e minunat.

      Am petrecut clipe solitare la răsărit în mijlocul naturii și am avut parte de momente cum rar am întâlnit pe munte. Am mers prin ceață și am primit în dar ferestre de lumină cu capre negre în cadru. Nu știu ce am făcut să merit asta dar cred că întreaga vină aparține muntelui. După cadrul de mai jos poți alerga o viață întreagă pe creste, poți urca ore întregi cu noaptea în cap la răsărit cu riscul de a te întoarce acasă cu cardul gol. Am plecat la drum în munte cu poza asta în cap multă vreme. A fost un vis care de curând a devenit realitate. Mulțumesc Cozia :) !

    În ceața răsăritului o nălucă a apărut. Desprinsă parcă din iad, mi-a dăruit clipe pline de emoții, amintiri pe care nu am cum să le uit și momente pe care nu am cum să le exprim în cuvinte. A fost prima dată când mi-a tremurat mâna pe un aparat foto. Cozia, te iubesc!

   Am știut că în zonă nu sunt singur. Tot timpul am știut că eu sunt în plus. Că încalc un teritoriu, am simțit că sunt turist în Cozia și că deranjez zona. Într-una dintre dimineți, primele raze rozalii au căzut peste ținutul caprelor negre. Un mascul abia ieșit din rut căuta hrană într-un loc tare drag mie :). Un răsărit care a durat câteva clipe a rămas unul plin e de emoție și lumină roz. E prima dată când pozez o capră la răsărit. Mai vreau!

    Cu plafonul de nori sub tine trebuie să ai răbdare. Stai locului minute bune cu ochii pe orice detaliu mic care iese în evidență. Atunci când în marea de nori apare un brad curajos, unul singur, după minute întregi, realizezi că există speranțe în tot ceea ce faci. Realizezi că viața fără răbdare și fără speranță e o pierdere imensă de timp. Cum fiecare secundă este un dar, aceasta merită traită la maxim. Eu o trăiesc prin aparatul foto, prin clipele petrecute în spatele senzorului și mă bucur ca un copil atunci când prind un moment fain.

    Am vorbit numai despre răsărit. Apusul mai așteaptă până data viitoare.  Dar... multă lume prinde apusul, puțină lume se trezește la răsărit :).

    Noapte bună acolo la voi!

Toamnă in Buila

    Weekendul trecut am fost prin Buila - Vânturarița și am trăit toamna in adevaratul sens al cuvăntului. Cu prieteni buni am asistat la un spectacol fabulos al naturii în luna octombrie la un spectacol care va rămâne în mintea mea multă vreme. Și pe blog.
    Multe cuvinte nu am, pentru ca acolo am rămas fără. Am câteva poze :)

Recapitulare

    În ultima vreme nu am făcut fotografie. Sau mai bine zis nu mi-a ieșit nimic bun din aparat pe la munte și nimic interesant pe la câmpie. Am folosit aparatul foto pentru pozat, nu pentru fotografiat. Am avut în cap atât de multe dorințe intense legate de fotografia de wildlife, am visat cadre, compoziții și animale în lumină cu ceață dar am venit acasă cu niște poze pentru albumele de biologie. Sau pentru cărțile de desenat. 

    Îmi amintesc de workshop-ul lui Dorin ( ww.dorinbofan.com) în care îmi povestea cât de importantă e solitudinea în toată treaba asta cu fotografia. Avea si are mare dreptate. Îmi plac turele la munte cu prietenii, îmi place să socializez la un foc de tabără dar aparatul meu foto e tare gelos. Atunci când am fost doar noi doi pe creste lucrurile s-au legat tare bine. În pădure ne-am bucurat împreună de momente minunate. Doi fericiți în munte și în pădure dar fotografia e fotografie, prietenia e prietenie :) . 

    Am fost împreună cu Cosmin Ionescu ( www.cosminionescu.ro) să cautăm cerbul carpatin, la boncănit. Nu am pozat cerbul, în schimb l-am auzit boncănind, l-am mirosit, l-am văzut. Nu știu ce crede Cosmin dar eu am trăit una dintre cele mai frumoase ieșiri în natură. Am avut pielea de găină atunci când am auzit primul muget și mi-a stat inima în loc atunci când l-am văzut.  

   Am dormit mult prin Buila, în timp ce Cosmin se minuna de peisaj și poza în draci. M-am trezit și eu cu gândul la un copac pozat de Dorin, așa că am pozat și eu unul. Sunt frați așa cum îmi spunea Dorin într-un comentariu. 

 

   

   Am pozat o lumină faină care atingea niște copaci de pe versantul opus în același timp în care un cerb se bucura de lumină la 7 m de mine. Ghinion. Prea aproape :)

   

    Am coborât la câmpie, în același weekend, dezamăgiți. L-am dus pe Cosmin într-o pădure tare dragă mie. Viața sălbatică din zona respectivă e tare faină și tot timpul ai parte de întâlniri supriză. Cam la 20 de minute așa :)  îți tot iese ceva în cale. Am reușit să pozăm dar în același timp am ratat cadre foarte frumoase. Cerbii lopătari pe care îi căutam, prea puțin s-au arătat, așa că ne-am bucurat de căpriori și capre. 

    Ca niște copii ne-am bucurat de ceață, :) Și ne-am pozat.

    La o bună perioadă de timp am mers în pădure singur. Am găsit cerbul lopătar boncănind. Emoția momentelor petrecute în spatele teleobiectivului nu are termen de comparație și pot spune că aceasta bate fotografia. Nu-ți mai pasă de sensibilitate, diafragmă sau de timpul de expunere. Nu te găndești la compoziție pe moment și uiți de tot. Ești tu și animalul care se dă în spectacol. E înfierbântat și nu te bagă în seamă, te sfidează de parcă știe că ești acolo să îl admiri. Având in vedere faptul că în turme se află și ciute care nu și-au părăsit iezii încă, trebuie să te camuflezi și să te bucuri in tăcere de spectacol. Ăstea sunt drăcoase. Te văd și fug, dau alarma. Strică tot ritualul. În ultima tură am uitat de parfum și de cosmetice, prin urmare și ele au uitat de mine. Le-am păcălit. Bine...nu pe toate :) Am câteva poze din ultimul weekend prin pădure...

    Din punct  de vedere tehnic poza care urmează lasă de dorit. E facută la 300 mm la ora 6 dimineața când un iepuraș a ieșit în drum. Am focalizat prin parbrizul afectat de timp, am tras două, trei poze...până când atmosfera a devenit interesantă. În cadru a apărut o căprioară :) Noroc, ce pot să zic?! 

    Gata cu vorba. E târziu! Până la cadrele mult visate vă urez o noapte liniștită și lumină bună acolo la voi. Nu stați în casă, fiecare secundă e un dar de la natură. Nu uitați! Trebuie traită fiecare secundă la maxim :) !!! 

    Iubesc natura asta. 

Parângul prin ochii mei

    Mi-am propus să explorez puțin un masiv aproape de casă, un munte extraordinar. Două ieșiri într-o săptămână m-au ajutat să înțeleg natura acestei minunate zone, cu bune dar și cu rele. Am mers pe poteci din Pasul Urdele pînă pe Parângul Mare, am intrat în fiecare căldare și am parcurs trasee prin păduri. În sălbaticie, eu ...împreună cu o mână de oameni care iubesc si care respectă natura. Mulțumesc pentru companie, prieteni!

   Parângul nu este un munte fotogenic. E aglomerat, elementele din natură se amestecă la tot pasul și e greu să separi subiectul de alte minuni pe care nu le vrei in poză. Dar nu imposibil! Complexitatea peisajelor te obligă să iți pui imaginația la muncă. Habar nu am dacă am fost eficient și dacă am interpretat corespunzător momentele din ultimele ture.

   La ieșirea din pădure o luptă pentru lumină mi-a atras atenția. Aceste mici flori albastre au învins feriga și au reușit să iasă din întuneric. 

Adăugaţi o legendă

    Am vizitat și am dormit într-o căldare poziționată parcă prea in inima muntelui. Lumina era tare scumpă acolo și peisajul parea unul extraterestru. Mai ales la ora albastră. 

    Nopțile petrecute în creastă au fost tot timpul în compania unei super luni. Luna a impresionat mereu prin răsăritul ei spectaculos, a adus lumină pe creste și atmosferă de basm in jurul cortului. 

    Într-una dintre diminețile fără ploaie și fără ceață am așteptat lumina potrivită pe un versant tare drag mie: Coasta lui Rus. O zonă calcaroasă desprinsă din Parâng către nord. Are un relief foarte interesant și m-a convins să petrec un weekend in zonă. 

   Muntele te poate surprinde cu elemente la care nu te-ai gândit vreodată că există acolo, elemente care te contrazic atunci când afirmi că viața ta e grea. În lupta pentru supraviețuire flora se agață de orice zonă în care ajunge lumina. Priviți: 

    Au urmat zile de ceață și vreme extrem de rece. Temperaturile de 5-6 grade Celsius maxim și ploaia ne-au ținut mai mult la cort și in jurul lui. Dupa o noapte și încă o zi întreagă de somn intens am prins curaj și am ieșit din cort la ora albastră, oră care îți poate aduce 1-2 cadre pe card, în astfel de momente. 

    Vremea asta mohorâtă m-a făcut să cred că la munte vine toamna. Să nu mai pun la socoteală faptul că am simțit miros de iarnă. Imi e dor de iarnă. Rău de tot! 

    După cum spuneam, Parângul este un munte complex, cu o floră diversificată și un relief spectaculos, multe lacuri și peisaje pitorești. Un loc liniștit departe de pantofari ( asta dacă mergi in inima lui, departe de Rânca), un loc unde poți petrece un weekend liniștit cu iubita și cu prietenii dincolo de zgomot și agitație. 

    Animale? N-am văzut. Se pare ca zona este bogată în exemplare de lup, dovada fiind excrementele din unele locuri și poveștile ciobanilor care rămân fără oi săptămânal. Capre negre n-am văzut iar urșii au fost vânați sau goniți de tăierile masive de păduri. Principala problemă a zonei o reprezintă defrișările masive chiar de sub nasul ( sau chiar cu ajutorul) Organizației Guard Forest - care cică are grijă de Parâng. Păcat! 

   Să aveți o săptămână ușoară acolo la voi! Și să aveți grijă de natură! 

Un weekend acasă

    Am fost in Făgăraș sfârșitul ăsta de săptămână. Am luat decizia în ultima clipă și nu am ajuns în Parâng, așa cum îmi propusesem. A fost o tură frumoasă cu oameni faini, o tură cu puțină ploaie și cu lumină bună la apus.
   Aglomerație mare era la Bâlea Lac și mult zgomot făcut de turiști. Unii au folosit si vuvuzele pentru a se face remarcați. Au reușit! Am urcat destul de repede și am lăsat în urmă agitația bâlciului de la 2000 m. Nu am reușit să lăsăm în urmă ploaia care ne-a trimis în corturi pentru două ore. E super să asculți ploaia în cort. Merită!
   Pentru apus am ales cel mai apropiat loc de zona de campare și în același timp unul cu perspective frumoase către Creasta Făgărașului. În timp ce urcam, lumina a început să facă spectacol.

    Am rămas în urmă și am ratat un moment frumos, o clipă în care o rază a lovit vârful Negoiu. În schimb am găsit o capră poziționată unde imi doream eu. Nu am avut teleobiectivul la mine, asa că am pozat-o cu o focală de 85 mm de la câțiva metri. Probabil caprele negre din acest masiv sunt obișnuite cu turiștii. Îi promit lui Bogdan Munteanu pe această cale că vom merge cu siguranță la pândă, la capre. Negre!

   Ziua s-a terminat  frumos, instabilitatea atmosferică aduce culoare și lumină bună. Am admirat spectacolul până când vântul ne-a trimis la corturi.

    Pe coborâre Sibiul se vedea atât de fain la ora albastră încât am stat la povești și cadre până tarziu într-un loc ferit de vânt. Fulgerele brăzdau cerul în toate direcțiile dar mult prea departe de creastă. Mi-a plăcut tare mult locul de unde am admirat Bâlea Lac, Transfăgărășanul Sibian și orașul Sibiu. E super o plimbare până acolo într-o noapte senină cu echipament adecvat - bocanci, un polar sănătos, o frontală încărcată, o atenție sporită și ...de ce nu,  cu o companie potrivită.

   Noapte bună, din Făgăraș! De acolo, de acasă.