Pe Cozia se poate ajunge și cu mașina destul de repede și de comod. Având în vedere faptul că în ultima perioadă am lucrat în weekend-uri am ales varianta cu mașina, tocmai pentru a prinde ultima rază. Am alergat pe drumul forestier și m-am oprit acolo unde am considerat că lumina se va dezlănțuii în toată splendoarea sa. Nu am trecut indiferent pe lângă bradul cu două vârfuri, un brad vestit în acest masiv, un brad despre care mi-a povestit domnul Dinu Boghez. Din noroc sau din pură întâmplare, am găsit soarele acolo unde a trebuit. Între vârfuri :)
În lumină, brazii ardeau. Granița dintre umbră și lumină mi-a atras atenția și am reușit să pozez un moment unic pentru mine. O astfel de atingere ciudată a luminii pe munte nu prea am văzut, am trăit un contrast rar de culoare, pe care aparatul foto l-a înțeles bine. Mulțumesc Cozia! :)
Către Munții Căpățânii spectacolul a continuat cu un amestec de culoare și lumină senzațional.
Am urmărit atent mișcarea norilor și am asemanat-o cu o cascadă :)
Îmi e dor de munte! Îmi e dor de un ceai făcut la arzător în zăpadă la ușa cortului, îmi e dor de sunetul izoprenului de iarnă în contact cu zăpada, îmi e tare dor de o noapte în sacul de dormit fie în refugiu fie în cort. Vreau să aud zăpada sub bocanc în timp ce alerg singur către un răsărit roz, la peste 2400 m. Îmi e dor de casă, de Făgăraș! :)
La munte a nins. Muntele e alb de nea.
Vin!
