În Cozia am ajuns anul trecut pe vremea asta. Și am aflat că e Parc Național. Da, unul din cele două Parcuri Naționale din Vălcea și unul din cele treisprezece din țară. Are trasee spectaculoase iar fauna și flora sunt minunate. E primitor dar în același timp iți poate arăta zone spectaculoase și abrupte unde nu ai ce cauta fără corzi. Îi mulțumesc Domnului Dinu Boghez pentru toate informațiile și zonele minunate pe care mi le-a arătat - http://dinuboghez.blogspot.ro/ . Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am cunoscut acest om. :)
Din cele patru ture în acest masiv m-am întors acasă cu poze puține. E un masiv cu un potențial fotografic imens dacă îl cunoști bine, mereu are un as în mâneca pe care îl arată doar atunci când consideră că îl meriți. Ți-l arată doar după ce petreci mult timp în zonă și ți-l va arăta doar atunci cănd ești capabil să îl înțelegi ca munte. E destul de complicat. Văzut din Făgăraș pare un deal. E un zeu. Cozia este un munte fantastic, e minunat.
Am petrecut clipe solitare la răsărit în mijlocul naturii și am avut parte de momente cum rar am întâlnit pe munte. Am mers prin ceață și am primit în dar ferestre de lumină cu capre negre în cadru. Nu știu ce am făcut să merit asta dar cred că întreaga vină aparține muntelui. După cadrul de mai jos poți alerga o viață întreagă pe creste, poți urca ore întregi cu noaptea în cap la răsărit cu riscul de a te întoarce acasă cu cardul gol. Am plecat la drum în munte cu poza asta în cap multă vreme. A fost un vis care de curând a devenit realitate. Mulțumesc Cozia :) !
În ceața răsăritului o nălucă a apărut. Desprinsă parcă din iad, mi-a dăruit clipe pline de emoții, amintiri pe care nu am cum să le uit și momente pe care nu am cum să le exprim în cuvinte. A fost prima dată când mi-a tremurat mâna pe un aparat foto. Cozia, te iubesc!
Am știut că în zonă nu sunt singur. Tot timpul am știut că eu sunt în plus. Că încalc un teritoriu, am simțit că sunt turist în Cozia și că deranjez zona. Într-una dintre dimineți, primele raze rozalii au căzut peste ținutul caprelor negre. Un mascul abia ieșit din rut căuta hrană într-un loc tare drag mie :). Un răsărit care a durat câteva clipe a rămas unul plin e de emoție și lumină roz. E prima dată când pozez o capră la răsărit. Mai vreau!
Cu plafonul de nori sub tine trebuie să ai răbdare. Stai locului minute bune cu ochii pe orice detaliu mic care iese în evidență. Atunci când în marea de nori apare un brad curajos, unul singur, după minute întregi, realizezi că există speranțe în tot ceea ce faci. Realizezi că viața fără răbdare și fără speranță e o pierdere imensă de timp. Cum fiecare secundă este un dar, aceasta merită traită la maxim. Eu o trăiesc prin aparatul foto, prin clipele petrecute în spatele senzorului și mă bucur ca un copil atunci când prind un moment fain.
Noapte bună acolo la voi!
