joi, 21 mai 2015

Dor de munte, dor de natură, dor de viață sălbatică.

    Din decembrie n-am mai scris pe blog.
    Poate din comoditate, poate din lipsă de timp liber, poate din cauza oboselii. Sau din cauza lipsei de inspirație. E greu cu inspirația asta atunci când vine vorba despre scris iar atunci când vorbim despre fotografie lucrurile se complica tare mult și merg către o zonă cu sentimente care mă frământă de ceva vreme. Nu mă întreb dacă sunt un bun fotograf, nu mă întreb dacă pozele mele plac ci mă întreb dacă în natură trăiesc cu adevărat momentele. Mă întreb dacă nu cumva folosesc sălbaticia într-un anume interes greșit, acela de a poza. Doar de a poza.
    Am învățat în ultima perioadă că în goana după o fotografie bună, lași cu certitudine în urmă clipe fabuloase, lași în urmă trăiri în același ritm cu viața sălbatică din jurul tău și chiar cu peisajul ce te înconjoară. Cum am observat asta? Foarte simplu...m-am ascuns în munte, m-am ascuns jos la câmpie într-un foișor, m-am ascuns în păpădii și pur și simplu am așteptat. Ore întregi, singur! E foarte adevărat că în astfel de momente îți trec tot felul de gânduri prin cap (și încerci cât de cât să le pui în ordine), e adevărat că uneori vorbești singur dar e foarte adevărat că așteptarea merită. Când viața apare în zonă, totul se transformă, te muți într-un documentar și privești uimit cum se manifestă. Privești iepuri care aleargă printre capre negre (pare destul de ciudat), capre negre care sunt înzestrate din plin cu un spirit ludic ieșit din comun, privești un căprior cum își apără teritoriul, privești în ochi un ied de cerb lopătar speriat cerând ajutorul mamei, privești un fazan care se umflă la propriu în pene lângă un harem de fazanițe. Asculți îngrozit boncănitul cerbilor carpatini și înjuri de mama focului un huhurez mic care îți cântă noaptea deasupra capului într-o pădure de șes atunci când tu încerci să dormi. 
    După ce trăiești toate astea, fotografule de natură, ai dreptul să pozezi. Și să te întorci acasă cu o fotografie. E suficient. 
    Nu alergați după poze, trăiți momente.
    Având în vedere faptul că n-am fost chiar atât de activ în ultima perioadă am să înșir mai jos o serie de poze care îmi reprezintă stilul și îmi scot în evidență trăirile. 
    Poze din iarnă: 


























    Iarna a trecut și dorul de verde s-a aprins teribil într-o serie de poze de primăvara: 










    După atât de bine definitul constrast de primăvara între vegetația adormită și vegetația grăbită să se afirme a urmat verdele crud de mai, din pădurile de șes. Și revenirea la viață, în adevăratul sens al cuvântului și al frumuseții: 















    Am mers și în Măcin, e perioada cea mai frumoasă din an pentru poze, acolo. E tare fain. 









    Animale pozate: căprior, iepure de câmp, gușter, lebedă, capră neagră, cinteză de iarnă, acvilă de munte, pițigoi, huhurez mare.
    Cam atât. Noapte bună acolo la voi!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu